Deian Sorescu (25 de ani) a fost integralist în partida FC Argeș – FCSB 1-2, din runda cu numărul 27 a Superligii, în care a reușit să înscrie și un gol. În urma desfășurării duelului, Florin Răducioiu, fost mare atacant al echipei naționale, i-a transmis un mesaj răspicat lui Gigi Becali, referitor la postul pe care ar trebui Sorescu să îl ocupe în teren.
Contestat de Gigi Becali în ultimele săptămâni, Deian Sorescu a spart gheața pentru FCSB și în deplasarea cu FC Argeș de duminică seară a marcat primul său gol în tricoul roș-albastru. Sorescu a început confruntarea ca fundaș dreapta, post pe care s-a observat că nu dă cel mai bun randament, însă ulterior a fost urcat în ofensivă. În startul reprizei secunde, pe poziția de apărător lateral a fost introdus Valentin Crețu, iar Sorescu a trecut în postura de mijlocaș. Mutarea s-a dovedit a fi una inspirată, deoarece Sorescu a înscris cel de-al doilea gol al roș-albaștrilor, în minutul 55.
Decizia de a-l avansa pe Sorescu în deplasarea cu FC Argeș nu doar că a avut un impact asupra partidei, ci a părut că a răspuns și unei întrebări foarte rostite în ultimele săptămâni: pe ce post ar trebui să joace Sorescu la FCSB? Fostul fotbalist al lui Dinamo s-a consacrat datorită calităților ofensive pe care le are, în „Ștefan cel Mare” reușind să înscrie 29 de goluri și să ofere 26 de pase decisive în 134 de meciuri. Însă, în ciuda acestor statistici, Gigi Becali a transmis un mesaj clar, și anume că îl va folosi pe Sorescu fundaș dreapta, nu mijlocaș.
„Ce să caute Sorescu mai în față? A, da? Bine, mă, o să-i dau postul de la Dinamo un meci, să vedem”, a transmis Gigi Becali.
După golul pe care Sorescu l-a marcat în poarta lui FC Argeș, din postura de mijlocaș, primul nume care s-a grăbit să îi atragă atenția lui Gigi Becali a fost Florin Răducioiu. Fostul mare atacant al echipei naționale crede, în privința poziției din teren a lui Deian Sorescu, că nu mai există loc de interpretări:
„Sorescu nu joacă bine și nu va juca niciodată bine fundaș dreapta, nu știe să se apere. Asta indiferent de ce va spune Gigi Becali!
El acolo, sus, dă randament maxim! Poate să își etaleze calitățile. Nu mai insistați să îl băgați fundaș dreapta!”, a declarat Florin Răducioiu, la Prima Sport.
Deian Sorescu este principalul subiect al acestei polemici, însă cu toate acestea nu este la fel de preocupat de discuțiile care apar în jurul său. Fostul fotbalist al lui Dinamo spune că nu este interesat de poziția pe care evoluează la FCSB și se concentrează exclusiv pe randamentul său:
„Sunt bucuros că am reușit să luăm toate punctele, a fost un meci greu, de luptă. Dar ne-am adaptat și am reușit să luăm cele trei puncte, asta a fost prioritatea pentru noi. Am spus-o de fiecare dată. Vreau s-o luăm meci cu meci, iar la sfârșitul campionatului sper să fim bucuroși.
Când am venit aici, i-am spus lui Pintii că voi da 100% pe orice post. Voi accepta să joc oriunde va dori antrenorul să joc, voi încerca să dau maximum. Orice reușită te ajută să fii mai încrezător. Important e să fii fericit, ați văzut ce se întâmplă în ziua de azi”, a declarat Deian Sorescu, după duelul FC Argeș – FCSB 1-2.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER